Galerie

Daruri de suflet pentru mame

8-MARTIE.2

Nici nu s-a stins bine ecoul aplauzelor de la evenimentul dedicat lui Eminescu și AEZII au început de zor să se pregătească pentru Ziua Mamei – 8 Martie.

Doamna Doina Meșteru, împreună cu Doamna învățătoare Maria Mihai au ales repertoriul pentru noul eveniment și s-au apucat să repete cu copiii de la AEZII și elevii clasei a IV-a.

La pregătirea evenimentului și-au adus contribuția volutarii care îi învață pe copii să utilizeze creativ pet-urile și tinerii de la Clubul HaramichiRo, condus Laura Karaman.

8-MARTIE.13Evenimentul a avut loc pe 8 Martie, tot în sala de festivități a Școlii nr. 64.

La eveniment au asistat părinți, profesori, colegi de școală și alți invitați.

Fiecare din copii a recitat o poezie specială pentru mama lui – unele au fost chiar creații proprii și, cu toții au cântat pentru toate mamele.

La sfârșit toate mamele au primit flori de la copii și au fost invitate să danseze.

Toată lumea s-a simțit minunat și a apreciat efortul acestor copii, care alături de profesorii și îndrumătorii lor au învățat într-un timp atât de scurt – 10 zile – un nou repertoriu de poezii și cântece.

Din nou, felicitări tuturor.

 Rodica Bărbuță

Și, pentru că toți merită aplauze, adăugăm mai jos fotografiile lor.. sper că nu am uitat pe nimeni 🙂

8-MARTIE.38-MARTIE.4

8-MARTIE.78-MARTIE.6

8-MARTIE.58-MARTIE.8

8-MARTIE.9

8-MARTIE.14

8-MARTIE.12

8-MARTIE.108-MARTIE.16

8-MARTIE.15

8-MARTIE.178-MARTIE.11

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s