Galerie

Omagiu lui Eminescu

Eminescu.1

Nici n-a început bine anul și Ansamblul AEZII, condus de Doamna profesoară Doina Meșteru a început să lucreze, în colaborare cu Doamna învățătoare Maria Mihai și elevii clasei a IV-a A de la Școala Ferdinand, pentru a pregăti un eveniment dedicat marelui poet român Mihai Eminescu.

Copiii au învățat în timp scurt un repertoriu bogat de poezii eminesciene și cântece compuse pe versurile marelui poet și au fost foarte mândri să prezinte aceste creații în fața unui public numeros format din părinți, profesori și colegi de școală.

Repetițiile au avut loc în Sala Frumoasă din Centrul de Resurse, iar repetiția generală în sala de spectacole.Eminescu.2

Evenimentul a avut loc pe 25 Ianuarie, în Sala de Festivități a Școlii nr. 64 și publicul a apreciat frumusețea versurilor, a cântecelor, munca și entuziasmul copiilor și al îndrumătorilor care au făcut posibil acest eveniment.

A fost nu numai un eveniment frumos, dar și o pregătire plăcută a copiilor pentru… bacalaureat 🙂

Cum bine remarca Doamna Violeta Dascălu, directoarea școlii, cu acest prilej ei au învățat, într-un timp atât de scurt, toate poeziile eminesciene din programa cerută la bacalaureat.

 Felicitări tuturor și mult succes în continuare.

 După eveniment, familia Mihai a creat și un frumos album, pe care vi-l prezentăm și vouă.

Rodica Bărbuță

OLYMPUS DIGITAL CAMERAOLYMPUS DIGITAL CAMERA

CENACLUL Eminescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s