Galerie

CREER și Sustenabilitatea

Așa cum vă spuneam într-un articol din primăvară, în luna Aprilie am lansat blogul Centrului de Resurse pentru Eco-bio Educație și Reziliență – CREER.

De atunci, am publicat pe acest blog al Consorțiului ACORD, coordonat de Fundația MATCA și dedicat tuturor educatorilor – profesori, învățători, educatori de grădiniță, părinți și formatori pentru adulți – un număr de 138 de articole. Se pare că materialele publicate de noi au stârnit interesul deoarece blogul a avut până acum peste 86.000 de vizualizări (~14.330/lună), are deja 44 de abonați permanenți, iar pagina de Facebook a CREER, un număr de peste 370 vizitatori fideli – de aceea cred că putem considera că, pentru primele 6 luni de existență ale acestei publicații care are un caracter destul de tehnic, acesta este un rezultat frumos.

img-main-whatwedo

Aceste materiale, precum și argumentele și pasiunea noastră evidentă pusă în slujba educației, au înlesnit și deschiderea relațiilor de colaborare cu două Case ale Corpului Didactic, cu care vom începe din vacanța de iarnă organizarea de cursuri pentru cadre didactice, pe două formate de curs propuse și elaborate de noi:

1. Modelarea comunicării integrale la copii și tineri

și

– 2. Dezvoltarea competențelor de învățare și facilitarea înțelegerii prin metode interactive de vizibilizare și utilizare a diferitelor tipuri de gândire.

De asemenea, am inițiat și discuțiile cu Editura Didactică pentru publicarea în parteneriat a celor două cărți traduse de noi: O nouă cultură a învățării și Să faci gândirea vizibilă.

education-is-more-important-now-than-ever-before

De curând, am adăugat la titlul publicației noastre și cuvântul Sustenabiliitate, deoarece ne dorim să evidențiem și prin această publicație conexiunea dintre cele două teme majore – Educație și Sustenabilitate, care ne-a direcționat activitatea din ultimii doi ani.

Prima dată această conexiune a fost făcută de către membrii noștri după participarea la cursul de Management al Sustenabilității susținut de trainerii din cadrul Proiectului european LeadSus în 2014 – 2015, coordonat de Denkstatt România, conexiune susținută și de cercetările făcute ulterior.

Prima materializare a acestei conexiuni a fost făcută în elaborarea proiectului de parteneriat transnațional (K2) TeachSus, care a fost depus spre finanțare de 6 parteneri europeni și a obținut un punctaj bun la evaluare.

esd

Cea de a doua materializare constă în comunicarea științifică cu titlul: Sustenabilitatea – O nouă competență transversală și obiectiv transformațional al educației actuale„, pe care am propus-o pentru cea de a treia participare a noastră la EduConferenceConferința Internațională Modernitate și Competitivitate în Educație, organizată de UPB în 19 noiembrie.

permaculture-education-300x300Cea de a treia urmează să fie făcută prin intermediul articolelor pe care le vom publica în CREER și prin mesajul viu transmis educatorilor participanți la cursuri sau la evenimentele următoare.

Revenim curând cu vești despre activitatea nostră.

Până atunci, vă invităm să parcurgeți materialele publicate de echipa noastră în CREER – https://creeracord.wordpress.com/

Rodica Bărbuță

Președinte

Fundația MATCA-2000

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s